Petiția împotriva poluării din Ploiești a reușit să strângă, într-un timp relativ scurt, peste 450 de semnături. Dar nu numărul semnatarilor este important, ci mesajele pe care le transmit ploieștenii indignați din cauza calității aerului pe care îl respiră. Redăm doar câteva dintre mesaje, exact așa cum au fost formulate de petiționari:
„Pentru posibile pericole gen Rosia Montana, fracturare etc., iesim in strada dar pentru ce ni se intampla zi de zi, otravire concreta musamalizata de autoritati, ramanem pasivi!?”
„Locuiesc in centrul orasului si am constatat ca in intervalul 01-04 dimineata aerul este foarte poluat din cauza celor de la Lukoil care elibereaza voit noxe in atmosfera fara ca organele competente sa ia masuri.Rusine autoritatilor locale”
„Singura solutie reala este sa sunam toti la salvare si sa acuzam ca nu avem aer si ne doare capul rau, de cate ori simtim miros de gaz. Sau protest cu mastile pe figura in fata portilor Lukoil si Dero, acesti criminali nenorociti care se imbogatesc pe sanatatea noastra! Nu se mai poate asa…”
„Aerul poluat in Ploiesti,e revoltator,luati masuri,e exagerat ,e inacceptabil,otraviti copii,nu se poate asa ceva”
„Pentru ca nu putem respira nici în casa. Pentru ca avem copii care au dezvoltat boli respiratorii. Pentru ca suntem otrăviți cu buna Știința și nimeni nu a luat nicio măsură”
„Rusii de la Lukoil testează răbdarea ploiestenilor si cu o nesimțire mare ne otrăvesc zilnic pe noi Si copiii noștri…ar trebui ca cei din Ploiești să nu mai alimenteze si s-a cumpere produsele lor iar cu cei de la Dero…când plouă e spumă ca la balamuc pe soseaua vestului…si miroase a flori de primăvară…Fraților trebuie sa luam atitudine..întâi pasnic si dacă nu ne ia nimeni în seamă…..niște brigazi antipoluare care sa iei facă dreptate singure”.
„Nu este doar o semnatura, este un strigat de disperare al neputintei noastre de a-i putea responsabiliza pe cei care ar trebui sa ne protejeze ; Garda de Mediu si cei alesi de noi din Primarie, Consilii locale si judetene”.
„Va rog sa ne comunicati public cum ne putem implica mai mult, in asa fel incat petitia noastra sa aiba rezultatele dorite, respectiv acceptarea publica de catre rafinarii a faptului ca emit noxe dincolo de pragurile admise, asumarea raspunderii, planul de masuri si urmarirea implementarii planului CONCRET, nu doar cu declaratii publice. Cei mai multi dintre noi suntem deja alergici, copii sufera de diverse alergii sau boli pulmonare”.
„In primul rand, noi suntem de vina pentru ca nu luam cu asalt Primaria. Primarul nu o respira acelasi aer? Marionetele din consilii nu o respira acelasi aer?”
„Aerul in orasul Ploiesti a devenit irespirabil … cel putin in timpul noptii nu se poate deschide fereastra ! Locuiesc in zona de sud a orasului si mi s-au acutizat problemele respiratorii – alergii – astm – datorita poluarii infernale din acest oras ! Oare administratia locala… directia de mediu … pentru ce le platim? Nu au de gand sa isi faca datoria?”
„In functie de cum miroase, pot sa-mi dau seama in ce zona a Ploiestiului ma aflu”
„ploiestiul este un oras(municipiu)frumos dar batjocorit de toti ce s-au perindat prin consiliul local ,consiliul judetean ,cei ce au fost primari,presedinti de consiliu judetean respectiv prefecti.In ultimul timp poluarea a devenit o normalitate care se conjuga perfect cu indolenta celor de la GARDA DE MEDIU RESPECTIV AGENTIA NATIONALA PTR. MEDIU,care nu fac nimic de ani buni in ceea ce priveste calitatea aerului, lasand emisiile de substante volatile, de pulberi si de alte substante poluante la bunul plac al operatorilor din petrochimie .Ce exemplu mai elocvent se poate da, decat cel al rafinariei OMV din Austria aceasta aflandu-se la intrarea in Viena dar calitatea aerului este ireprosabila , asadar se desprinde o singura concluzie cei care se ocupa de noi gandesc cu orice parte a corpului mai putin cu capul (a se intelege creier)”
Dacă doriți să semnați petiția, o puteți face la http://www.petitieonline.com/stop_poluarii_orasului_ploiesti