Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte anunţă trecerea la programul de vară pentru obiectivul turistic „Peștera Ialomiței”. Modificarea intra in vigoare din data de 1 mai.
Din 1 mai 2024, se modifică programul de vizitare al Peşterii Ialomiţei, aceasta urmând să fie deschisă între orele 9:00 – 18:00. Zilele de vizitare rămân aceleași, de luni până duminică. Ultimul bilet de intrare va fi eliberat la ora 17:30. Prețul unui bilet este de 20 lei pentru adulți și 10 lei pentru elevi, studenți și pensionari.
Peştera Ialomiţei este situată în localitatea Moroeni, judetul Dâmboviţa, pe versantul drept al Cheilor Ialomiţei, la o altitudine de 1.660 m, scobită în calcarele jurasice ale Muntelui Bătrâna. Numele acesteia vine de la râul Ialomiţa, care izvorăşte la 10 km distanţă.
Se spune că în Peştera Ialomiţei a poposit şi Apostolul Andrei, unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos.
Temperatura în peşteră oscilează între 5 şi 6 grade. Umiditatea este destul de mare, între 85 şi 100%.