Cu ocazia minivacanței de Rusalii, Inspectoratul de Poliție Județean Prahova a mobilizat peste 750 de polițiști pentru a asigura liniștea și siguranța cetățenilor. Măsurile speciale se aplică în perioada 6–9 iunie și vizează prevenirea infracțiunilor, combaterea consumului de alcool și droguri la volan, precum și fluidizarea traficului rutier în zonele aglomerate.

Polițiști din toate structurile – ordine publică, rutieră, economică, criminalistică și intervenție specială – vor acționa în patrule mixte și puncte de control, cu radare, etiloteste și drugteste pe principalele artere.

Vor fi organizate acțiuni punctuale în zonele turistice și de tranzit, pentru a preveni blocajele și pentru a proteja cetățenii de faptele antisociale. Poliția recomandă populației să semnaleze orice incident la 112 sau celui mai apropiat echipaj.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook