Peste 700 de blocuri din București și mai mulți agenți economici vor rămâne fără căldură și apă caldă în următoarele zile, din cauza unor lucrări de reabilitare și reparații urgente pe rețeaua termică primară. Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) a anunțat că intervențiile sunt necesare din cauza avarierii conductelor vechi de zeci de ani, afectate de temperaturile scăzute din această iarnă.
Lucrările vizează mai multe zone din sectoarele 3, 4 și 6 și au durate diferite de finalizare, în funcție de complexitatea intervenției.
Zonele afectate și perioada lucrărilor
- Sector 3 – Splaiul Unirii
- Conductă Dn 800mm
- Perioada: 10 martie, ora 09:00 – 13 martie, ora 23:00
- Afectate: 43 de blocuri și 1 industrie
- Sector 3 – Bulevardul Camil Ressu
- Conductă Dn 500mm
- Perioada: 10 martie, ora 09:00 – 12 martie, ora 23:00
- Afectate: 168 blocuri
- Sector 3 – Corneliu Coposu și Octavian Goga
- Conductă Dn 600mm
- Perioada: 12 martie, ora 09:00 – 14 martie, ora 23:00
- Afectate: 89 blocuri și 3 industrii
- Sector 4 – Strada Turnu Măgurele/Bulevardul Constantin Brâncoveanu
- Conductă Dn 800mm
- Perioada: 12 martie, ora 09:00 – 14 martie, ora 23:00
- Afectate: 340 blocuri și 17 agenți economici
- Sector 6 – Strada Lujerului
- Conductă Dn 500mm
- Perioada: 12 martie, ora 09:00 – 13 martie, ora 23:00
- Lucrări fără impact asupra consumatorilor
- Sector 6 – Intersecția Orșova/Dreptății
- Conductă Dn 800mm
- Perioada: 12 martie, ora 09:00 – 14 martie, ora 23:00
- Afectate: 8 blocuri
- Sector 6 – Strada Liniei
- Conductă Dn 300mm
- Perioada: 12 martie, ora 09:00 – 13 martie, ora 23:00
- Afectate: 11 blocuri și 2 agenți economici
- Sector 6 – Șoseaua Virtuții – Ștrand Ciurel
- Conductă Dn 800mm
- Perioada: 12 martie, ora 08:00 – 15 martie, ora 23:00
- Afectate: 71 blocuri, imobile și 5 industrii
Ce spun reprezentanții Termoenergetica
Compania precizează că echipele de intervenție vor lucra în regim permanent pentru remedierea problemelor. Termenele de repunere în funcțiune sunt estimative și pot fi influențate de starea reală a conductelor după deschiderea șantierelor.
„Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu gradul de degradare a conductelor. Clienții au la dispoziție informații prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum și prin aplicația Termoalert. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere!”, au transmis reprezentanții CMTEB.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.