Peste 240 de incendii într-o singură zi: pompierii au intervenit la nivel național

Constantin Corina
1 Min Read

În doar 24 de ore, pe 27 august, pompierii au fost chemați să stingă 248 de incendii izbucnite în diferite zone ale țării

Peste 75% dintre acestea au vizat vegetația uscată, fondul forestier, miriști și deșeuri, afectând o suprafață totală de aproximativ 600 de hectare.

Potrivit autorităților, principalele cauze sunt legate de acțiuni umane: incendieri intenționate, aruncarea neglijentă a țigărilor aprinse sau focuri lăsate nesupravegheate. În contextul schimbărilor climatice, specialiștii avertizează că astfel de incendii devin tot mai frecvente și mai periculoase.

Legislația în vigoare interzice arderea vegetației. Persoanele care nu respectă legea riscă amenzi între 7.500 și 15.000 de lei, în cazul persoanelor fizice, și între 50.000 și 100.000 de lei, în cazul persoanelor juridice.

Share This Article