Peste 20 de foci moarte au fost găsite în estul Germaniei, pe coasta Mării Baltice, a anunțat luni Judith Denkinger, curatoare de mamifere marine la Muzeul oceanografic din Stralsund, conform agenției DPA.
Sâmbătă, o focă gri moartă a fost raportată pe insula Rügen, fiind cel de-al 27-lea animal descoperit decedat în regiune din octombrie. Denkinger a declarat că numărul mare de foci moarte este „absolut, fără nicio îndoială” neobișnuit.
Cadavrul celei mai recente foci a fost găsit pe plaja dintre Sassnitz și Mukran, iar autoritățile investighează motivele acestei morți în masă. Denkinger a subliniat necesitatea de a analiza fiecare deces individual. Trei dintre foci au fost deja examinate, prezentând semne de înec. Alte zece foci vor fi disecate în această săptămână, iar rezultatele vor fi disponibile până la finalul anului.
Se suspectează că animalele ar fi rămas prinse în capcane de pescuit, având în vedere că o astfel de capcană se afla în apropierea locului unde a fost găsită focă recent. Judith Denkinger a adăugat că prinderea accidentală în plase de pescuit reprezintă una dintre principalele cauze de deces pentru animalele marine la nivel global, deși dovezile sunt adesea greu de identificat din cauza blănii focilor.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews