Peste 2.200 de controale efectuate de Inspecția Muncii de la începutul anului

Dudau Andreea Valentina
3 Min Read

Inspecția Muncii a desfăşurat peste 2.200 de controale la începutul anului/ 130 de persoane fără contracte de muncă depistate!

De la începutul anului 2026, Inspecția Muncii a desfășurat peste 2.200 de controale în întreaga țară, aplicând avertismente și amenzi pentru neregulile constatate.

În urma verificărilor, au fost identificate 130 de persoane care lucrau fără contract de muncă, iar instituția anunță că verificările vor continua pentru a asigura respectarea drepturilor angajaților.

Ministrul Muncii, Florin Manole, a subliniat importanța protejării salariaților și a instruirii angajatorilor:

„Mă interesează să continuăm să protejăm angajații, să le fie respectate drepturile. Rolul nostru nu este doar să sancționăm, ci și să prevenim și să corectăm abaterile. Vom continua controalele și dialogul cu angajatorii, pentru ca protecția celor care muncesc să fie o regulă zilnică.”

Potrivit comunicatului oficial, în perioada 12–16 ianuarie 2026, inspectorii de muncă au efectuat 2.216 controale: 1.310 în domeniul Relațiilor de Muncă (RM) și 906 în domeniul Securității și Sănătății în Muncă (SSM). În urma acestora, au fost dispuse 2.714 măsuri de remediere, dintre care 1.691 în RM și 1.023 în SSM.

Au fost aplicate 1.459 de sancțiuni, dintre care 1.032 avertismente, iar valoarea totală a amenzilor a fost de 3.271.000 de lei, majoritatea în domeniul Relațiilor de Muncă (2.691.500 lei).

Un punct central al controalelor a fost munca nedeclarată, cu 130 de persoane depistate fără contract. Inspecția Muncii subliniază că legalizarea raporturilor de muncă este esențială pentru protecția socială a angajaților.

În domeniul SSM, inspectorii au recomandat atenție sporită asupra:

  • instruirii personalului, adaptată riscurilor specifice;
  • echipamentelor de protecție, asigurarea și utilizarea corectă;
  • managementului substanțelor periculoase, notificarea agenților chimici și disponibilitatea fișelor de securitate;
  • prevenției medicale, prin control periodic;
  • actualizării documentației, cu revizuirea instrucțiunilor și verificări tehnice periodice ale echipamentelor.

Inspectorul general adjunct, Mihai Uca, a subliniat că prin aceste acțiuni Inspecția Muncii își reafirmă rolul de garant al respectării drepturilor angajaților și de partener al angajatorilor responsabili, promovând un climat de muncă sigur și responsabil.

Mai multe ştiri pe republikanews.ro

Share This Article