Poliția fiscală italiană a sechestrat peste 130 de automobile Fiat Topolino importate din Maroc în această săptămână
Vehiculele au fost blocate în portul Livorno la sosirea din Maroc, unde au fost asamblate, pentru presupusa încălcare a legii „Made in Italy„. Această lege a obligat deja producătorul auto Stellantis să schimbe numele primului model complet electric al mărcii Alfa Romeo din ‘Milano’ în ‘Junior’, după ce Guvernul italian a criticat numele ales pentru un automobil produs în Polonia.
Fiscul italian a invocat legea „Made in Italy”
Legea „Made in Italy” stipulează că este ilegal să prezinți un produs fabricat în străinătate ca venind din Italia. Frecvent invocată, această lege a fost aplicată în trecut pentru produse alimentare, cum ar fi brânza ‘parmesan’ produsă în SUA, care imită celebrul ‘parmigiano’ italian.
„Singurul scop al abțibildului era de a indica originea antreprenorială a produsului„, a replicat purtătorul de cuvânt de la Stellantis, adăugând că grupul consideră că operează în deplină conformitate cu legea.
Producătorul automobilelor a decis să elimine abțibildurile
Purtătorul de cuvânt de la Stellantis a menționat că designul noului Topolino a fost realizat în Italia de echipa de la Centro Stile FIAT, o divizie a Stellantis Europe. Decizia de a produce noul Topolino în Maroc a fost aprobată după anunțarea noului model. „Pentru a rezolva orice dispută, s-a luat decizia eliminării abțibildului”, a adăugat el.
Guvernul de la Roma critică producătorul auto franco-italian Stellantis, după ce acesta a anunțat că are de gând să facă disponibilizări în Italia și să mute producția în țări cu costuri mai mici. Recent, Stellantis a anunțat că în luna septembrie va începe să vândă vehicule electrice (EV) de la partenerul său chinez Leapmotor în nouă țări europene, inclusiv România, pentru a extinde oferta sa de mașini accesibile.
Stellantis, al patrulea producător auto mondial, a fost înființat în 2021 prin fuziunea dintre grupul francez PSA și cel italiano-american Fiat Chrysler, reunind mărci precum Fiat, PSA, Chrysler, Jeep, Citroen și Alfa Romeo.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews