Peste 10.000 de intervenții și mii de sancțiuni în minivacanța de 1 Mai.
În perioada minivacanței de 1 Mai 2026, Poliția Română a desfășurat acțiuni ample pentru menținerea ordinii și siguranței publice în stațiunile turistice, pe litoral și în zonele intens circulate, inclusiv pe drumurile naționale și autostrăzi.
Peste 10.000 de intervenții și mii de sancțiuni în minivacanța de 1 Mai
Peste 10.000 de intervenții și mii de sancțiuni în minivacanța. Între 30 aprilie și 3 mai, polițiștii au intervenit la peste 10.100 de evenimente, dintre care mai mult de 8.400 au fost semnalate prin numărul unic de urgență 112. În cadrul acțiunilor, au fost prinse în flagrant peste 700 de persoane suspectate de comiterea de infracțiuni, iar 71 de persoane urmărite au fost depistate.
De asemenea, au fost aplicate aproximativ 37.200 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 16,5 milioane de lei, pentru încălcarea legii.
Pe linie rutieră, polițiștii au luat măsuri împotriva șoferilor care au pus în pericol siguranța traficului. Astfel, 2.263 de permise de conducere au fost reținute, iar 1.834 de certificate de înmatriculare au fost retrase.
Potrivit datelor oficiale, aceste acțiuni au contribuit la o scădere semnificativă a accidentelor rutiere față de aceeași perioadă a anului trecut: cu 39% mai puține accidente, cu 82% mai puține decese și cu 31% mai puține persoane rănite grav.
Pentru monitorizarea traficului, au fost utilizate și elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație al MAI, care au sprijinit fluidizarea circulației pe principalele artere rutiere.
Poliția Română anunță că va continua acțiunile preventive și în perioada următoare, pentru menținerea ordinii și siguranței publice. Cetățenii sunt îndemnați să apeleze 112 în caz de urgență sau dacă observă fapte antisociale.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews