Peste 1.700 de intervenții ale pompierilor într-o singură zi. Mii de persoane au avut nevoie de ajutor.
Pompierii și echipajele SMURD au avut o zi extrem de solicitantă pe 3 iunie, intervenind în peste 1.700 de situații de urgență la nivel național. Misiunile au vizat acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor și protejarea comunităților.
Peste 1.700 de intervenții ale pompierilor într-o singură zi. Mii de persoane au avut nevoie de ajutor
Cele mai multe intervenții au fost gestionate de echipajele SMURD, care au acordat asistență medicală în 1.384 de cazuri. În urma acestor misiuni, peste 1.300 de persoane au primit îngrijiri medicale de urgență.
În aceeași perioadă, pompierii au intervenit pentru stingerea a 42 de incendii produse în diferite zone ale țării și au desfășurat alte 313 misiuni pentru salvarea persoanelor și animalelor aflate în pericol, precum și pentru gestionarea unor situații care puteau afecta siguranța cetățenilor.
Datorită intervenției rapide a echipajelor operative, patru persoane aflate în situații critice au fost salvate.
Totodată, autoritățile au transmis 26 de mesaje RO-ALERT în cursul zilei de miercuri. Cele mai multe avertizări au vizat prezența unor animale periculoase în apropierea localităților din mai multe județe ale țării.
Reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență reamintesc populației importanța respectării măsurilor de siguranță și a recomandărilor transmise prin sistemul RO-ALERT.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews