Sistemul național RO-Alert a emis în această seară o alertă extremă de tip hidrologic Cod Portocaliu, inclusiv pentru zona Păuleșți, în special pentru bazinul hidrografic Teleajen, aval de Barajul Măneciu. Avertizarea este valabilă începând cu 01 iunie, ora 19:45, până pe 02 iunie, ora 12:00.

Conform informării transmise, se așteaptă scurgeri importante pe versanți, torenți activi și viituri rapide pe râurile mici din zonă. Aceste fenomene pot produce inundații locale severe și creșteri rapide ale debitelor, punând în pericol locuințe, infrastructura locală și siguranța cetățenilor.

Populația este rugată să evite deplasările în apropierea râurilor și zonelor joase, să fie pregătită pentru o posibilă evacuare și să urmărească în permanență alertele transmise de autorități.

Autoritățile locale au fost mobilizate, iar echipele de intervenție sunt pregătite să acționeze în caz de urgență. Locuitorii din zonele vizate sunt sfătuiți să își ia măsuri de precauție și să nu subestimeze gravitatea avertizării.