La data de 4 iunie a.c., în jurul orei 07:30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe strada Mărășești, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 59 de ani, din comuna Târgșoru Vechi.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.