BraveBots scrie istorie în domeniul roboticii, obținând atât premiul Inspire 1st, cât și titlul de Winning Alliance Captain – o premieră națională și, foarte probabil, mondială.

Echipa de robotică BraveBots, formată din elevi ai Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Ploiești, a reușit o performanță remarcabilă la competiția internațională First Tech Challenge: câștigarea celor mai importante două distincții – Inspire Award (locul 1) și titlul de căpitan al alianței câștigătoare pe teren (Winning Alliance Captain). Este pentru prima dată în istoria României când o echipă obține premiul Inspire 1st la o competiție internațională, cel mai prestigios trofeu acordat în cadrul FTC.

Premiul Inspire se acordă echipei care excelează în toate aspectele competiției: proiectare, programare, inovație, spirit de echipă și implicare în comunitate. Câștigarea și a competiției de pe teren confirmă și valoarea tehnică excepțională a robotului construit de echipă, dar și strategia impecabilă implementată în timpul meciurilor.

„Mulțumim din suflet pentru toată susținerea acordată, echipa BraveBots vă este recunoscătoare!”, au transmis membrii echipei pe rețelele sociale.

BraveBots activează în domeniul roboticii educaționale din 2016 și este recunoscută pentru activitatea sa constantă, creativitate și ambiție. Deviza lor – „Avem curajul să câștigăm!” – s-a transformat, acum, în realitate.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.