Violențe în Giulești! Patru suporteri rapidiști, reținuți după un scandal sângeros izbucnit de la o filmare înaintea meciului cu CFR Cluj
Polițiștii din Capitală au efectuat percheziții și au dispus reținerea a patru suporteri ai echipei de fotbal Rapid București, într-un dosar penal care vizează infracțiuni de tulburare a liniştii şi ordinii publice și lovire sau alte violențe. Scandalul a pornit înaintea unui meci din campionat, de la un incident banal legat de o filmare pe aleea dinspre stadion.
De la ce a pornit conflictul?
Incidentul a avut loc pe 2 august 2026, în jurul orei 20:35, în zona Sălii Polivalente Rapid, cu puțin timp înainte de începerea partidului FC Rapid – CFR Cluj (încheiat cu scorul de 3-1, în etapa a treia a Superligii).
Un cetățean pakistanez în vârstă de 40 de ani se afla în zonă alături de prietena sa, în timp ce membrii galeriei Rapidului se îndreptau spre stadion scandând lozinci. Deranjată de atmosfera din jur, tânăra a început să filmeze trecerea fanilor. Mai mulți suporteri au observat-o și i-au cerut să oprească înregistrarea.
Deși femeia s-a conformat, iubitul acesteia a intervenit și le-a reproșat ultrașilor că nu este normal să îi ceară socoteală pentru o filmare pe domeniul public. Discuția a degenerat rapid, iar mai mulți membri ai galeriei l-au pus la pământ și l-au lovit cu pumnii și picioarele. Agresiunea a fost oprită în ultimul moment datorită intervenției rapide a jandarmilor aflati în misiune pentru menținerea ordinii publice.
Percheziții și rețineri
În urma investigațiilor desfășurate de polițiștii din cadrul Serviciului Grupuri Infracționale Violente, au fost identificați cinci bărbați cu vârste cuprinse între 30 și 51 de ani, bănuiți de comiterea faptelor.
Pentru prinderea acestora, polițiștii Capitalei, sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS) și efective de jandarmi, au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară în București și județul Buzău.
- Patru dintre suspecți au fost depistați, duși la audieri și reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentanți în fața magistraților cu propuneri legale.
- Cel de-al cincilea bărbat vizat în dosar este căutat în continuare de autorități.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburare a ordinii publice și lovire sau alte violențe, autoritățile reamintind că suspecții beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege până la o decizie definitivă a instanței.
Mai multe știri pe republikanews.ro