Featured Video Play Icon

Reusita de exceptie pentru cercetatorii buzoieni de la Banca de Resurse Genetice Vegetale Buzau. Acestia aclimatizat o  specie inedita de pepene, care are gust de vanilie si care poate fi consumat la o singura masa, deoarece cantareste doar aproximativ 300-400 de grame. Este vorba despre Kajari Melon, o specie adusa din India, și care va fi disponibila si pentru cultivatorii romani. Unitatea din Buzau este singura din Europa care a reusit aclimatizarea acestui soi.

Pepenele cu miros și gust de vanilie a fost aclimatizat după ani întregi de studii. Fructul are dimensiunea unui măr mai mare și poate fi consumat la o singură masă. Scos de la frigider acesta poate înlocui oricând înghețata de vanilie, fiind mult mai sănătos.

De altfel în serele Băncii de Gene din Buzău au fost cultivate în acest an peste 60 de specii de pepeni. Este și cazul acestui sortiment, denumit Castravetele armenesc.

Un alt soi de pepene inedit este cel cu gust de miere de albine. Cultivat sub denumirea de pepenele banană, fructul are o aromă puternică și gust de miere, fiind foarte dulce. Și pentru aclimatizarea și stabilizarea acestui soi cercetătorii buzoieni au muncit ani întregi.

Cercetătorii buzoieni adună semințele acestor sortimente de pepeni pe care le oferă gratuit, pentru încercare, tuturor cultivatorilor din România.

By Costin