O modificare legislativă propusă ar putea permite pensionarilor din anumite orașe ale României să se pensioneze cu doi ani mai devreme, fără penalizări. Aceasta modificare trebuie să fie aprobată de Camera Deputaților pentru a intra în vigoare.

Noua Lege a Pensiilor, care a intrat în aplicare pe 1 septembrie 2024, a anulat privilegiul de pensionare anticipată pentru cei care au lucrat timp de 30 de ani în zone poluate. Acum, a fost inițiat un proiect de lege care ar putea restabili această opțiune pentru persoanele care îndeplinesc criteriile.

Modificarea propusă vizează articolul 168 din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, stipulând revenirea la regulile anterioare referitoare la pensionarea anticipată, potrivit gandulinfo.ro.

Zonele:

  • Baia Mare;
  • Călărași;
  • Copșa Mică;
  • Drobeta-Turnu Severin;
  • Slatina;
  • Târgu Mureș;
  • Târnăveni;
  • Turnu Măgurele;
  • localitățile Abrud, Avram Iancu, Baia de Arieș, Bistra, Lupșa, Ocna Mureș, Ocoliș, Roșia Montană, Sălciua și Zlatna din județul Alba;
    Aluniș, Arad, Cicir, Fântânele, Frumușeni, Horea, Mândruloc, Tisa Nouă, Vladimirescu din județul Arad;
  • Pitești din județul Argeș;
  • Bacău, Comănești și Onești din județul Bacău;
  • Băița din județul Bihor;
  • Maieru, Rodna și Șanț din județul Bistrița-Năsăud;
  • Codlea, Crizbav, Făgăraș, Feldioara, Hălchiu, Satu Nou și Victoria din județul Brașov;
  • Brăila, Chișcani și Tichilești din județul Brăila;
  • Anina, Armeniș, Ciudanovița, Moldova Nouă, Oțelu Roșu și Reșița din județul Caraș-Severin;
  • Aghireșu, Câmpia Turzii, Căpușu Mare, Dej, Iara și Turda din județul Cluj;
  • Năvodari din județul Constanța;
  • Baraolt din județul Covasna;
  • Târgoviște și Titu din județul Dâmbovița;
  • Ișalnița din județul Dolj;
  • Galați din județul Galați;
  • Clejani, Giurgiu din județul Giurgiu;
  • Letca Nouă, Brănești, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgotești, Fărcășești, Ionești, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopșoru, Prigoria, Roșia de Amaradia, Rovinari, Turburea, Turceni și Urdari din județul Gorj;
  • Bălan, Borsec, Corbu, Jolotca, Sândominic și Tulgheș din județul Harghita;
  • Aninoasa, Baia de Criș, Băița, Brad, Călan, Certeju de Sus, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăștie, Petrila, Petroșani, Răchitova, Șoimuș, Teliucu Inferior, Uricani, Vața de Jos, Vețel, Vulcan din județul Hunedoara;
  • Ciulnița și Slobozia din județul Ialomița;
  • Băiuț, Borșa, Cavnic, Cicârlău, Desești, Satulung, Șișești, Remetea Chioarului și Copalnic Mănăștur din județul Maramureș;
  • Grințieș și Săvinești din județul Neamț;
  • Brazi, Comarnic, Florești, Ploiești și Valea Călugărească din județul Prahova;
  • Videle din județul Teleorman, Broșteni, Crucea, Iacobeni, Ostra, Stulpicani și Vatra Dornei din județul Suceava;
  • Fârdea, Margina, Nădrag și Tomești din județul Timiș;
  • Mina Altân Tepe și Tulcea din județul Tulcea;
  • Berbești și Râmnicu Vâlcea din județul Vâlcea, pe o rază de 8 km în jurul localității în care se află situl contaminat, potrivit sursei citate

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews