Noaptea trecută, în Prunişor, Mehedinţi, paznicul Primăriei, în vârstă de 61 de ani, a fost agresat de către primarul localităţii!
Se spune că edilul era sub influența băuturilor alcoolice. Motivul agresiunii ar fi fost refuzul paznicului de a-l susține la alegerile locale din 9 iunie, în ciuda solicitărilor primarului.
„Am fost de pază la primărie, a venit primarul beat şi m-a luat la bătaie că nu votez cu el”.
Azi noapte, bărbatul în vârstă de 61 de ani din Prunișor a contactat Poliția Secției Rurale Șimian pentru a raporta că a fost agresat de un alt bărbat.
Conform investigațiilor polițiștilor, evenimentul a avut loc la ora 23:35, când apelantul îndeplinea atribuțiile de paznic la primărie. A fost agresat fizic de către un bărbat de 49 de ani, care este primarul comunei.
Victima a fost transportată la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Poliția efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului, sub suspiciunea comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews