sursa foto 4Tuning

Patru minori din Ploiești „le-au dat clasă” infractorilor cu experiență. Unde acționau

Activitatea minorilor ar fi început la sfârșitul lunii octombrie. Cei patru, cu vârste între 15 și 17 ani, ar fi dat spargeri până la jumătatea lunii următoare pe raza cartierelor „Mihai Bravu” și “Dorobanțu”.

Se pare că acești acționau mai mult pe timp de noapte. Spargeu geamurile portierelor sau forțarea sistemului de asigurare al autoturismelor și furau tot ce le pica în mână.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești a dispus continuarea urmăririi penale față de doi dintre suspecți, în vârstă de 16 și 17 ani, în stare de libertate.

De asemenea, față de ceilalți doi (ambii de 15 ani) s-a dispus efectuarea expertizei psihiatrice în vederea stabilirii discernământului.

Cercetările sunt continuate de către polițiști ai Secției nr. 4.

Foto cu carater ilustrativ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *