Părinții care au copii înscriși la grădiniță sau creșă și doresc continuarea frecventării în aceeași unitate de învățământ trebuie să parcurgă anual procedura de reînscriere
Autoritățile din domeniul educației au transmis o serie de clarificări privind această etapă.
Reînscrierea vizează copiii care au frecventat o grădiniță sau creșă în anul școlar curent și pentru care părinții solicită menținerea în aceeași unitate și în anul școlar următor. Procedura este obligatorie și se realizează în fiecare an, în baza unui calendar oficial.
Pentru reînscriere, părinții sau reprezentanții legali trebuie să depună o cerere scrisă la conducerea grădiniței sau creșei unde copilul este deja înscris. Detaliile privind perioada exactă și pașii administrativi sunt stabilite printr-un calendar publicat de autoritățile competente.
Proiectul de calendar care reglementează reînscrierea, dar și înscrierea copiilor la grădiniță, creșă sau în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026–2027 a fost lansat recent în consultare publică.
Forma finală a acestui calendar urmează să fie publicată în perioada următoare și va include inclusiv intervalul oficial în care se va desfășura reînscrierea.
Ministerul Educației anunță că va continua să publice periodic informații utile pentru părinți, inclusiv clarificări suplimentare atunci când apar modificări sau noutăți relevante în domeniul educației timpurii.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews