Parchetul European anchetează posibile fraude cu fonduri UE în Grecia

Cătălina Dumitrache
2 Min Read

Parchetul European (EPPO), condus de Laura Codruţa Kovesi, investighează utilizarea abuzivă a peste 11 milioane de euro din fonduri europene alocate proiectelor de reciclare din Grecia, într-un context marcat de eșecuri sistemice în respectarea standardelor UE privind gestionarea deșeurilor.

Investigația EPPO vizează proiectul implementat de compania TEXAN, care a construit așa-numite „unități de reciclare” în regiunile Attica, Peloponez și Creta. Potrivit unui raport consultat de POLITICO, lipsa transparenței și a controlului asupra destinației deșeurilor ridică suspiciuni serioase privind eficiența și legalitatea proiectului. În plus, automatele de reciclare au fost evaluate la costuri de până la cinci ori mai mari decât prețul pieței.

Proiectul, cofinanțat cu fonduri europene în valoare totală de 220 de milioane de euro, a fost deja sancționat de două ori de comitetul de audit financiar: cu 2,9 milioane de euro în 2023 și cu încă 3 milioane în iulie 2025, penalizări care reflectă nereguli grave în contractele publice atribuite.

Rata de reciclare în Grecia este de doar 17%, una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană, unde media este de 49%, conform Eurostat. Comisia Europeană avertizează că statul elen riscă să nu își îndeplinească nici în 2025 obiectivele de reciclare impuse la nivel european.

În paralel, EPPO anchetează și fraude legate de fonduri europene pentru agricultură. Mai mulți oficiali guvernamentali greci au demisionat recent, după ce au fost implicați într-un dosar care vizează alocarea ilegală de subvenții pentru terenuri inexistente sau lucrări agricole neefectuate. Aceste practici au privat fermierii eligibili de sprijinul financiar cuvenit și au prejudiciat bugetul UE cu milioane de euro.

Laura Codruţa Kovesi conduce în prezent o anchetă extinsă ce cuprinde zeci de astfel de cazuri de fraudă în Grecia, semnalate inclusiv de ONG-uri locale, care au tras repetate semnale de alarmă privind disfuncționalitățile cronice ale sistemului de gestionare a fondurilor europene.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.

Share This Article