În cadrul a două anchete în curs, conduse de Parchetul European (EPPO) din București (România) și referitoare la o presupusă fraudă de 15 milioane de euro, au avut loc 38 de percheziții domiciliare pe 7 noiembrie 2023.

Perchezițiile au avut loc în diverse locații din România, inclusiv în București, Ploiești, Cluj și județul Ialomița, conform informațiilor EPPO. Măsuri de investigație s-au desfășurat și în Cipru, Cehia și Malta, precum și în Monaco și Statele Unite, prin intermediul cooperării internaționale. Ancheta vizează șase proiecte IT finanțate de UE, cu scopul dezvoltării de soluții software inovatoare.

Ce se spune în anchetă?

Conform investigației, în intervalul 2019 – 2022, beneficiarii proiectelor au prezentat documente false sau inexacte, inclusiv servicii supraevaluate sau nerealizate, alături de facturi frauduloase pentru achiziționarea de bunuri. Astfel, s-au obținut în mod nejustificat fonduri de cel puțin 15 milioane de euro din bugetul UE.

Se presupune că beneficiarii au creat ulterior scheme financiare, atât interne, cât și internaționale, pentru a redirecționa fondurile în propriul lor avantaj.

Câteva dintre persoanele implicate au fost conduse la sediul EPPO din București pentru a fi informate cu privire la statutul lor de suspecți, în timp ce altele urmează să fie aduse în zilele următoare. EPPO indică faptul că faptele în curs de investigație ar putea constitui infracțiuni de fraudă și spălare de bani. De asemenea, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a inițiat anchete suplimentare referitoare la aceleași fapte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *