Un incendiu izbucnit, luni seară, într-un apartament din orașul Titu, județul Dâmbovița, a dus la evacuarea a 15 persoane și la transportarea la spital a două femei care au suferit atacuri de panică.
Intervenția a fost anunțată în jurul orei 20:15, iar la fața locului au fost trimise echipaje ale Detașamentului de Pompieri Titu cu trei autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, precum și un echipaj SMURD.
„La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta în interiorul apartamentului”, a transmis ISU Dâmbovița. Din cauza pericolului, 15 persoane au fost evacuate preventiv din blocul afectat.
Echipajele medicale au acordat primul ajutor pentru două femei care au suferit atacuri de panică. Ambele au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.
Incendiul a fost stins, iar pompierii acționează în continuare pentru ventilarea spațiilor și înlăturarea efectelor negative produse de fum și căldură.
Printre localnici se vehiculează că focul a pornit de la o candelă care se afla în incinta apartamentului în cauză și a căzut pe un covor.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.