După ce Codrin Ştefănescu a postat pe pagina de facebook un mesaj care îndeamnă la contraprotest, jurnalista Iulia Roşca a scris un editorial la care a adăugat mai multe fotografii cu boss-ul PSD de pe vremea când se simţea foarte bine în preajma lăutarilor.

„După Marțea Neagră (prima din 2017, probabil vor mai urma), când Guvernul Dragnea-Grindeanu a aprobat, „noaptea, ca hoții”, cele două ordonanțe de urgență privind legea grațierii și modificările Codului Penal, undeva la 15 000 de români s-au dat jos din pat sau au renunțat la o noapte la juma de preț în Control ca să protesteze în Piața Victoriei.

Evident că s-au găsit specialiștii invitați în studiourile televiziunilor toxice, Antena 3 și România TV, să comenteze cum derbedeii iohanniști n-au înțeles nimic din ce li se întâmplă, și oricum n-au avize pentru astfel de comportamente de haită. Mă rog, printre jdemii de păreri la tv sau online, l-am găsit pe bossul ăsta al PSD. Și mi-am amintit cum discuta el acum două zile, după cel mai mare protest din 90 încoace, că poate PSD ar trebui să le dea drumul contramanifestanților în stradă să iasă cu scandal, cam cum i-a chemat Iliescu pe mineri la București.

Vorbesc despre Codrin Ștefănescu, secretar general adjunct al PSD și invitat deosebit al televiziunilor care dețin Adevărul-Suprem. Sigur îl știi pe șmecherul ăsta multimilionar în euro și mare colecționar de artă, un fel de Mr Evil de România, care s-a mutat din PRM în PSD. Îi face de râs memoria Tribunului.

Codrin Ștefănescu s-a gândit să mai instige puțin, printr-o postare de Facebook, în care, vezi domne, își întreabă cei două sute de mii de followeri dacă vor ca PSD să organizeze un contraprotest și invocă cel mai la îndemână argument – votul din 11 decembrie care, pentru PSD, traduce democrația cam așa: eu îi slujesc lui Dragnea și nu mă închin la alți Dumnezei.

citeste mai mult pe: https://www.vice.com/ro/article/fotografii-cu-un-boss-pesedist-la-lautari

By rnews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *