Puțini știu că una dintre cele mai fastuoase clădiri din București, Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei, a fost inițial reședința celui mai bogat român din vremea sa – Gheorghe Grigore Cantacuzino, supranumit „Nababul”. Construit între 1901 și 1903 în stil Beaux Arts cu influențe Neo-Rococo, palatul rivaliza cu reședințele regale. Dar povestea sa nu avea să fie doar despre averi și titluri boierești, ci și despre dragoste, dramă și muzică nemuritoare.
După moartea Nababului, palatul a ajuns în mâinile fiului său, Mihail G. Cantacuzino, și a prințesei Maruca, o femeie rafinată, inteligentă și cu o personalitate puternică. Aceasta l-a cunoscut pe George Enescu în 1907 și, deși căsătorită, i-a fost mereu aproape. După moartea soțului său într-un accident auto, Maruca s-a căsătorit în 1937 cu Enescu, păstrând totodată numele Cantacuzino.
Palatul a devenit astfel, indirect, legat de destinul marelui compozitor. După 1945, Enescu și Maruca au locuit o vreme într-o anexă a palatului, până când regimul comunist i-a forțat să părăsească țara. După moartea compozitorului în 1955, soția sa a lăsat prin testament întreaga proprietate statului român, cu dorința de a deveni muzeu în cinstea soțului ei. Astfel, din 1956, Palatul Cantacuzino adăpostește Muzeul Național „George Enescu”, un loc-simbol al culturii românești.
Astăzi, turiștii calcă pragul acestei bijuterii arhitecturale nu doar pentru a-i admira opulența, ci și pentru a păși în universul muzicii lui Enescu și a descoperi o poveste fascinantă despre iubire, aristocrație și moștenire culturală.
Sursa: muzeograf Petre Vlad
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.
