Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, împreună cu președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan, au semnat un ordin care elimină obligativitatea biletului de trimitere pentru pacienții cu afecțiuni cronice incluși în anumite programe naționale de sănătate. Această măsură permite accesul direct la medicii specialiști desemnați în aceste programe, fără a mai fi necesară recomandarea medicului de familie.
Astfel, pacienții cu diabet zaharat, hemofilie, talasemie, boli rare, tuberculoză, HIV/SIDA sau cei care au nevoie de consultații în obstetrică-ginecologie și genetică medicală se pot prezenta direct la specialist. Scopul acestei schimbări este de a reduce timpul de așteptare și de a simplifica accesul la tratamente esențiale, eliminând un pas birocratic considerat inutil pentru persoanele care necesită îngrijire constantă.
Ministrul Sănătății a subliniat că debirocratizarea sistemului medical reprezintă o prioritate, iar acest ordin este un pas concret spre un traseu medical mai rapid și mai corect pentru pacienți. Reformele care să aducă beneficii reale în viața pacienților vor continua în perioada următoare.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.