Pacient de 60 de ani, preluat dintr-o zonă izolată cu ajutorul salvamontiștilor din Maramureş

Dudau Andreea Valentina
1 Min Read

Un pacient în vârstă de 60 de ani, cu multiple probleme medicale, aflat într-o zonă greu accesibilă din localitatea Ulmoasa, județul Maramureș, a fost transportat până la ambulanță cu sprijinul salvamontiștilor!

Potrivit Salvamont Maramureș, echipa de prim răspuns a intervenit ca resursă de sprijin pentru echipajul TIM-SMURD, în vederea extragerii și evacuării pacientului.

Bărbatul a fost stabilizat la domiciliu de medicul aflat pe ambulanța de terapie intensivă mobilă, după care a fost transportat de salvatorii montani cu o targă UT 2000 Plus, pe o distanță de aproximativ 400 de metri, până la autospeciala SMURD.

După predarea pacientului către echipajul medical, salvamontiștii s-au retras la baza Salvamont.

Mai multe ştiri pe republikanews.ro

Share This Article