Un medic ortoped de la Spitalul de Recuperare din Iași, Rareș Bonta, împreună cu un asistent medical din aceeași unitate și un al treilea complice, au fost arestați preventiv pe 8 aprilie 2025 pentru trafic de droguri de risc și mare risc. Informațiile au fost confirmate de Poliția Iași și procurorii DIICOT, citați de Ziarul de Iași.

„În sarcina a două dintre persoanele cercetate, de 26 și 29 de ani, s-a reținut și comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată” – Poliția Iași

Potrivit anchetatorilor, cei trei făceau parte dintr-o rețea activă încă din 2024, care opera în principal în județul Iași și care se ocupa cu procurarea, deținerea și vânzarea unor substanțe precum canabis, ketamină, cocaină și ciuperci halucinogene cu Psilocină.

Medicul Rareș Bonta, în vârstă de 29 de ani, a fost anterior rezident la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, ulterior activând la Spitalul de Recuperare. Alături de acesta, au fost arestați Alexandru Hordună și Ionuț Alexandru Cibotariu, ultimul fiind asistent medical. Procurorii au stabilit că doi dintre suspecți comiteau faptele în mod repetat, în forma continuată.

Pe 8 aprilie, autoritățile au efectuat 11 percheziții domiciliare în urma cărora au fost ridicate droguri de risc și mare risc, printre care canabis, cocaină și ciuperci halucinogene, dar și alte probe relevante pentru cauză. A doua zi, pe 9 aprilie, Tribunalul Iași a dispus arestarea preventivă pentru cei trei inculpați, în timp ce o a patra persoană cercetată în dosar a fost plasată sub control judiciar.

Ancheta continuă sub coordonarea DIICOT – Serviciul Teritorial Iași, iar autoritățile nu exclud descoperirea altor persoane implicate în rețeaua de trafic.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.