În nordul îndepărtat al Norvegiei, în inima Cercului Polar Arctic, se află Longyearbyen – un orășel liniștit, dar cu o regulă cu totul neobișnuită: este ilegal să mori aici!
Deși pare desprinsă dintr-o poveste science-fiction, această interdicție are explicații cât se poate de reale, legate de climatul extrem și potențiale pericole sanitare.
Situat în arhipelagul Svalbard, unul dintre cele mai reci puncte de pe glob, Longyearbyen se confruntă cu temperaturi care scad adesea sub -40°C. Solul este permanent înghețat, iar acest permafrost face imposibilă descompunerea naturală a corpurilor îngropate.
Mai grav, bacterii și virusuri conservate în trupurile înghețate pot rămâne active și pot deveni periculoase dacă solul începe să se topească. Cercetătorii au identificat agenți patogeni vechi de zeci sau chiar sute de ani, încă viabili, în rămășițele umane din cimitirele orașului, potrivit Antena3CNN.
Pentru a preveni aceste riscuri, în 1950, autoritățile au interzis prin lege moartea în Longyearbyen. Cimitirele au fost închise, iar persoanele grav bolnave sau în stadii terminale sunt transferate pe continentul norvegian, aflat la peste 2000 km, unde pot primi îngrijiri și pot fi îngropate în condiții sigure.
Dacă totuși cineva moare în Longyearbyen, singura opțiune este incinerarea – un proces care necesită aprobări speciale și proceduri stricte pentru transportul urnei funerare.