Sursă foto: CSM Ploiești

Cei mai mici baschetbalişti de la CSM Petrolul Ploiești au încheiat glorios prima săptămână de competiţie oficială din carieră, desfăşurată la Costineşti.

Astfel, aceștia au obținut 8 victorii în 8 meciuri disputate cu prilejul Competiţiei Sportive Naţionale „U10”, pe care Federaţia Română de Baschet a organizat-o începând de luni pe terenurile din incinta bazei sportive BTT.

Copiii antrenați de Marian Angelian au reușit să se impună în toate partidele din Grupa a 5-a şi, chiar dacă la categoriile mici de vârstă rezultatele contează mai puţin, e de remarcat parcursul micilor baschetbaliști de la CSM Petrolul Ploieşti.

Scorurile înregistrate sunt: 40-8 cu CS Academia de Baschet Borsec, 34-13 cu ACSB Şoimii Albi Bucureşti, 53-7 cu ABC CSU Andu Sibiu 3, 41-4 cu ACS Templiers Academy Galaţi 2, 37-27 cu CS Phoenix Braşov, 31-12 cu CS Olimpia Bucureşti, 47-13 cu ACS Baschet Star Oradea Alb şi 30-14 cu ACS Juniors Craiova 2.

Lotul de jucători folosit de Marian Angelian și Mihai Comănescu, care l-a ajutat pe durata turneului: Leonard Parepa, Silviu Pleşea, Victor Ştefan, Matei Ghica, Matei Frâncu, Călin Panait, Rareş Iancu, Cătălin Panait, Matei Ţîncă, Tudor Vasiliu, David Popuşoi, Vlad Vasile, Edward Alexe şi Matei Căldură.

De luni, echipele U12 (începători – antrenor Cristi Trandafir şi avansaţi – antrenor Corina Savu) merg la Costineşti, după care formaţia pregătită de Eugeniu Melnic va participa la Campionatul Naţional U12 (30 iunie – 4 iulie).

Sursă: CSM Ploiești

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *