Legi mai bune pentru românii cu credite de nevoi personale

Dudau Andreea Valentina
3 Min Read
Femeie de afaceri cu bani

Românii care iau credite de nevoi personale, mai bine protejați de lege!

Ministerul Economiei pregătește o lege care oferă românilor mai multă protecție în fața băncilor și a instituțiilor de credit.

Proiectul transpune o directivă europeană și introduce reguli mai stricte privind transparența, rambursarea anticipată și gradul de îndatorare al consumatorilor.

Potrivit noii legi, cei care încheie un credit de nevoi personale vor putea renunța la împrumut în termen de 14 zile calendaristice, fără penalități sau comisioane suplimentare, cu condiția returnării sumei primite.

Măsura le oferă consumatorilor mai multă libertate și control, reducând riscul de a rămâne blocați în contracte dezavantajoase.

Legea prevede și că împrumuturile trebuie adaptate la situația financiară reală a fiecărui client, prevenind supraîndatorarea.

Brokerul de credite Andrei Cazacu explică că noile măsuri țin cont de digitalizare și de produsele financiare noi, precum sistemele „cumpără acum, plătește mai târziu”, și limitează gradul de îndatorare la maximum 40%.

Protecție suplimentară pentru cei aflați în dificultate
Analistul financiar Andreea Costescu arată că legea protejează și clienții care întâmpină probleme financiare: băncile trebuie să ofere consiliere și să nu recurgă imediat la executarea silită sau la vânzarea creditului. Chiar dacă creditul este vândut, clientul trebuie să fie notificat și condițiile inițiale rămân neschimbate, fără comisioane suplimentare.

Rambursare anticipată fără costuri ascunse și reclame mai stricte
Consumatorii vor avea dreptul de a-și rambursa creditul înainte de termen, cu reducerea proporțională a dobânzilor și comisioanelor.

Comisioanele de rambursare anticipată vor fi clar specificate în contract și, de regulă, nu vor depăși 1%. Specialistul Claudiu Trandafir atrage atenția că, în practică, unele instituții non-bancare aplică comisioane neclare sau exagerate, care pot ajunge chiar și la 3%.

De asemenea, reclamele înșelătoare care promovează credite ușor de obținut sau încurajează supraîndatorarea vor fi interzise.

Noua lege va intra în vigoare după adoptarea în Parlament și promulgarea de către președinte.

Până atunci, specialiștii recomandă prudență: românii trebuie să citească atent contractele și să compare ofertele, mai ales într-o perioadă de schimbări majore pe piața creditelor.

Sursă: CANCAN.RO

Mai multe ştiri pe republikanews.ro

Share This Article