Sursă foto: YouTube/ FCPTV

Christian Irobiso (30 de ani) s-a întors în Ploiești pentru a asista la meciul dintre Petrolul și Oțelul și pentru a-și lua rămas bun de la colegi. Atacantul nigerian urmează să se alăture unei echipe din Liga 3 din Arabia Saudită, unde va primi un salariu de trei ori mai mare decât cel pe care îl primește acum pe „Ilie Oană”.

Irobiso, golgheterul echipei Petrolul în acest sezon, cu 3 goluri marcate, a ajuns la un acord cu o echipă din Liga a III-a din Arabia Saudită, care va plăti 125.000 de euro pentru transferul său. Atacantul a trecut deja vizita medicală și se va alătura curând echipei saudite. Înainte de plecare, Irobiso a revenit în Ploiești pentru a-și lua rămas bun de la colegi și pentru a urmări meciul dintre aceștia și Oțelul Galați.

Christian Irobiso a fost transferat de Al-Ula, din Arabia Saudită.

transmit reprezentanții Petrolului pe rețelele de socializare, fără a menționa eșalonul fotbalistic din care acest club face parte.

Transferul lui Irobiso arată din nou extraordinara putere financiară a cluburilor din Arabia Saudită, având în vedere că o echipă din Liga 3 poate plăti o sumă de transfer în valoare de 125.000 de euro și poate convinge golgheterul unei echipe de prima ligă.

În Arabia Saudită, Irobiso va primi un salariu lunar de 25.000 de euro, ceea ce reprezintă o creștere semnificativă în comparație cu câștigul său lunar de 8.000 de euro de la Petrolul.

Nigerianul a sosit la Ploiești înainte de începerea sezonului 2022/2023, după ce petrecuse 3 luni la Dinamo. Irobiso a reușit să marcheze în total 10 goluri în cele 38 de meciuri jucate pentru Petrolul.

Sursă: GSP

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *