sursă foto DCNews

Rubrica ” Ploieşteni cu care e mândrim” de pe pagina oficială a Primăriei municipiului nostru a fost completată cu o nouă persoană ce ne face cinste. Este vorba despre Octavian Bellu

”Tot ceea ce am în prezent, dar şi ce nu am, datorez gimnasticii” a declarat, la aniversarea celor 70 de ani, OCTAVIAN BELLU, cel mai titrat antrenor al tuturor timpurilor, după cum a fost desemnat de către prestigioasa organizație World Record Academy.

Antrenorul de aur al României

Născut la Ploiești, la 17 februarie 1951, Octavian Bellu a a absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport (IEFS), promoția 1974, specializarea gimnastică. Pasiunea pentru sport îl determină să renunțe la decizia de a urma o carieră medicală, astfel încât se dedică, în totalitate, sportului.

Începuturi

Își începe cariera ca profesor de educație fizică, în 1974, la Școala Valea Călugărească, pentru ca între 1978 și 1981 să antreneze micuțele gimnaste la Clubul Sportiv „Petrolul” din Ploiești.

În anul 1981 este solicitat să lucreze, la Deva, ca antrenor la lotul olimpic feminin de gimnastică, iar în 1991 devine antrenor coordonator al lotului olimpic, alăturarea Mariei Bitang în 1993, având să conducă la sudarea unuia dintre cele mai mari cupluri de antrenori din istoria sportului mondial, comparabil cu Marta și Bella Karoly.

A participat la 6 ediții ale Jocurilor Olimpice

Octavian Bellu a pregătit loturile olimpice, participând la 6 ediții ale Jocurilor Olimpice, 16 ediții ale Campionatelor Mondiale, 13 ediții ale Campionatelor Europene, 5 ediții de Cupă Mondială, 11 ediții ale Campionatelor Europene de Juniori. A antrenat lotul feminin de gimnastică al României până în anul 2005.Pe perioada cât a fost antrenor federal al lotului olimpic feminin de gimnastică a obținut, cu acesta, 279 medalii, din care 106 de aur, 86 de argint și 87 de bronz. Dintre acestea, 39 au fost medalii olimpice ,75 medalii mondiale, 78 medalii europene , 61 medalii europene și 24 medalii la Cupa Mondială.La insistențele Federației Române de Gimnastică, în 2010 revine pentru încă o ediție a Jocurilor Olimpice de la Londra. După un Campionat Mondial, unul European și încă o ediție a Jocurilor Olimpice ajunge la 305 medalii și decide să se retragă, definitiv, în 2014.

Titluri de onoare

Talentul, perseverența și dăruirea totală pentru acest admirabil sport i-au adus numeroase recunoașteri: Titlul de Antrenor Emerit – 1987, Ordinul „Meritul Sportiv”, clasa I – 1987, Diploma de Onoare și titlul de Entraineur Honoraire oferit de Federatia Internațională de Gimnastică – 2000, Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer – 2000, Ordinul Național „Steaua României” în grad de comandor – 2004, Meritul Sportiv, clasa a III-a cu două barete – 2004, Colanul de aur al Comitetului Olimpic Român – 2005, Ordinul „Meritul Sportiv”, clasa I – 2008.A fost inclus în International Gymnastics Hall of Fame la data de 30 mai 2009.

Cetăţean de onoare al municipiului Ploiesti

Municipalitatea ploieșteană, cea care în anul 1995 i-a conferit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Ploiești, consideră că includerea antrenorului Octavian Bellu în galeria Ploieștenilor cu care ne mândrim este o recunoaștere binemeritată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *