În ședința de joi, Guvernul intenționează să adopte proiectul de modificare a Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto. Prin această modificare, se propune introducerea obligativității încheierii polițelor RCA și pentru trotinetele și bicicletele electrice.
„Unul dintre cele mai importante motive care justifică propunerea legislativă este problematica acoperirii despăgubirilor victimelor accidentelor de circulaţie, persoanelor prejudiciate prin accidente de vehicule atunci când vehiculele care produc aceste accidente nu sunt înmatriculabile/înregistrabile însă sunt utilizate în trafic sau în zone private ce sunt deschise circulaţiei publicului”, se menţionează în expunerea de motive a proiectului de lege.
„Ca urmare a dezvoltării tehnologice, pe piaţa din România au intrat numeroase tipuri noi de vehicule motorizate, vehicule care datorită caracteristicilor acestora nu se supun obligaţiei de înmatriculare/înregistrare însă produc accidente din care rezultă daune materiale, dar şi vătămări corporale. Unele dintre acestea sunt acţionate de un motor pur electric, altele de echipamente auxiliare, iar astfel de vehicule ar trebui luate în considerare la definirea noţiunii de ‘vehicul’, pentru care este impusă obligaţia de asigurare RCA în Uniunea Europeană şi România”, conform sursei citate.
Ca urmare, vor intra sub obligaţia de asigurare şi vehicule care până în prezent nu au fost supuse înmatriculării/înregistrării – trotinete electrice, biciclete electrice şi alte vehicule, se mai menţionează în expunerea de motive a proiectului.