simon-halep-1

Obiectivul imediat al Simonei Halep

Într-un interviu acordat site-ului WTA, românca Simona Halep a făcut un anunț care are darul să-i bucure pe toți cei ce cred în valoarea ei. Ea a declarat că obiectivul imediat al finalului de sezon este să urce, în premieră, în vârful ierarhiei mondiale!

Aflată a doua în clasamentul WTA, sportiva a ratat până acum nu mai puţin de patru şanse de a-şi atinge ţelul.

Ce a declarat Halep pentru site-ul WTA

„Am ales să joc la Wuhan pentru că este un turneu mare şi aveam nevoie de un pic de odihnă după sezonul american al US Open. Aşa am făcut în fiecare an şi am venit aici la primul turneu (n.r. – al sezonului asiatic), iar după acesta voi merge la Beijing. Sper să mă descurc mai bine decât anul trecut, dar nu o să fie uşor, pentru că tabloul e dificil. Vreau să dau tot ce am mai bun la fiecare meci şi să mă gândesc numai la jocul meu şi nu la rezultat. Simt un pic de oboseală, ne apropiem de finalul sezonului, dar încă am destulă energie să joc, să concurez. Sunt bucuroasă că sunt sănătoasă, nimic nu mă deranjează, trebuie să fiu concentrată la fiecare meci şi să joc cât de bine pot.

Mai am un obiectiv anul acesta, să devin numărul unu mondial, ştiu că sunt aproape, dar departe în acelaşi timp, ştiu că trebuie să câştig ceva ca să ajung acolo. Încerc să nu mă gândesc la rezultate şi la acest obiectiv, dar bineînţeles că e în mintea mea în fiecare zi şi lucrez pentru asta din greu”, a declarat Halep pentru site-ul WTA.

Halep, care anul trecut a ajuns până în semifinalele turneului de la Wuhan, va juca în acest an direct în turul doi. Simona va întâlni câştigătoarea partidei Daria Kasatkina – Alison Riske.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *