Astăzi, pe 15 august, crendincioşii ortodocşi prăznuiesc Admormirea Maicii Domnului, cu mai mult fast decât naşterea fecioarei care este pe 8 septembrie. Şi chiar dacă pare un motiv de tristeţe, iar nu de sărbătoare cu urări de “la mulţi ani!”, ziua de astăzi sărbătoreşte urcarea la cer a Sfintei şi primirea sa în rai, printre cei buni şi curaţi. După cum spune Biblia, Fecioara Maria a trăit mai mulţi ani după înălţarea la ceruri a fiului său, Isus. Adormirea i-a fost adusă la cunoştinţă cu trei zile înainte de către Arhanghelul Gavril. Prin puterea lui Dumnezeu, toţi Apostolii lui Isus au venit la căpătâiul său. Fecioara a spus doar “Fiule, în mâinile tale îmi dau duhul meu!” şi a adormit fără a se mai trezi vreodată pe această lume. La mormântul din grădina Ghetsimani trupul a stat trei zile după care s-a înălţat la cer, fapt ce reprezintă utlima taină din lucrarea mântuirii oamenilor de către Isus Hristos.
Tradiţiile vechi spun că de Sfântă Mărie Mare, femeile nu au voie să spele, să calce, să coasă sau să deretice prin casă. Este zi de mers la biserică, iar cine spală când în casa Domnului se cântă, va avea parte de ghinioane întreaga sa viaţă. Strămoşii noştri ţineau cu sfinţenie un alt obicei: nu închideau niciodată uşa casei în această zi, pentru că acum aşteptatu fecioara cu harul său divin. Ziua aceasta coincidea calendaristic şi cu ultimele de vară, aşa că se spunea că e ultima zi în care mai poţi culege plante medicinale care să facă bine trupului. cine se tundea de Sfântă Mărie Mare, chelea, iar cine făcea baie în apă curgătoare, era “lovit” de soartă. Practic, cu această zi se iese din postul de două săptămâni, dar e bine ca masa să fie cumpătată. Cei care au drumuri de făcut în această zi trebuie să ia cu ei ori un prieten bun, ori o cruciuliţă pentru a fi feriţi de trăznetele pe care Maica le mai “aruncă” împotriva celor răi şi necinstiţi. chiar dacă e frig, nu se aprinde focul în sobă, pentru că atrage boală şi suferinţă. Ca să aibă parte de o căsnicie fericită şi copii sănătoşi, fetele nemăritate trebuie să culeagă flori pe care le duc la biserică să fie sfinţite. Aceste flori vor fi puse la icoana Fecioarei pentru a aduce sănătate, pază de primejdii şi binecuvântare. Este bine ca în această zi să se planifice nunţile de peste an, pentru că Maica Domnului ajută la fericirea căsătoriilor şi la aducerea pe lume de prunci sănătoţi şi norocoşi. În această zi se merge la biserică pentru pomenirea morţilor şi li se dă depomană struguri, faguri de miere şi prune.
Redacţia republikanews.ro urează tuturor celor care poartă numele de Maria, Marin şi derivatele, “La mulţi ani!”, să aibă parte de o zi frumoasă, cu multe suprize plăcute, să fie norocoşi şi voioşi şi Sfânta Fecioară Maria să aibă mereu grijă de ei!