O victorie mare, mare de tot!

Meciul în sine a început prudent pentru ambele echipe, gazdele părând că lasă deliberat avantaj Petrolului la construcție. În realitate, tactica era ca elevii lui Grigore să fie surprinși pe eventuale contraatacuri.

Meciul în sine

Scorul a fost deschis de ARNĂUTU (14), vârful Petrolului reluând cu capul, de la 16 metri, un balon respins de Sălăjan la șutul lui Ciocâlteu: 0-1! După alte 8 minute, Ciocâlteu a fost aproape de 0-2 dar șutul acestuia de la 18 metri ducând mingea puțin peste poartă!

Prima ocazie de gol a oaspeților a venit în minutul 24, atunci când Oprea nu l-a putut învinge pe Bolboașă, bine poziționat.

În minutul 30, de la peste 35 de metri, Chindriș l-a încercat pe portarul gazdelor dar acesta a reținut în doi timpi.

Mitanul secund a debutat exact ca și primul, doar că la „creație” a trecut echipa gazdă. Primul șut pe spațiul porții lui Bolboașă l-am înregistrat în minutul 58, Mihaiu nereușind să-l păcălească pe portarul “lupilor”.

O ocazie mare a avit Mihaiu (76) acesta scăpând pe flancul stâng și încercând să-l lobeze pe Bolboașă. Din fericire a trimis balonul peste poartă, aproape de vinclul opus!

Lipsa din teren a lui Tudor, înlocuit din minutul 60, s-a văzut din plin, acțiunile de creație ale ploieștenilor având de suferit.

O mare ocazie de gol a parținut lui Olaru (78), apărătorul Petrolului șutând din unghi mic pe reflexul portarului! Un minut mai târziu, Antoche a fost eliminat în urma unui fault la mijlocul terenului! Și cum a fost al doilea…

Gazdele s-au dezlănțuit iar Oprea (83) a reluat cu capul, puțin peste, o centrare ideală a lui Roman. Lupii” au trăit periculos și acest final de joc

Elemente de decor

  • Deplasarea către Saelele, comuna teleormăneană de 2000 de suflete, a fost lipsită de evenimente. La fața locului am regăsit o arenă asemănătoare celei din Ceptura, dimensiunile terenului fiind la limita de jos a regulamentului. Numai că oamenii regăsiți aici arată complet diferit celor întâlniți la Roșiorii de Vede, cealaltă destinație teleormăneană a Petrolului din tur. Deschiși la dialog, prompți la solicitările mass-media, aceștia au rezolvat problemele regăsite fără să crâcnească. Este adevărat, și implicarea primarului Gabriel Cârjan a fost una exemplară. În ideea în care inexistentul curent electric de la masa presei a apărut ca prin minune… dintr-o curte vecină! Iar fotoliile aduse, cel mai probabil din sediul Primăriei, au fost cu mult mai confortabile decât scaunele de plastic ale oficialilor ambelor echipe!
  • La rândul său, președintele gazdelor, Sorin Paraschiv, nu s-a sfiit să facă oficii constând în aprovizionare cu apă a invitaților!
  • Echipa gazdă se promovează așa cum știe mai bine! Și o face exemplar, programul de meci oferit tuturor celor prezenți fiind bine structurat! În plus, ar fi de ramarcat faptul că teleormănenii sunt primii care prezintă oaspeții drept Petrolul Ploiești, sigla fiind cea oficială! Nota bene, cu toate că ar fi putut să-și rotunjească veniturile, gazdele au lăsat intrarea liberă!
  • Meciul de la Saelele a fost urmărit din animația tribunei principale de către Corneliu Fecioru. Fost arbitru în fotbalul mare din România, acesta este în prezent observator de arbitri. Și nu ar fi fost exclus ca prezența la Saelele să fi fost legată de o superizare a brigăzii vâlcene!
  • Petrolul a fost încurajată din peluză de peste 200 de suporteri. Veniți pe cont propriu, aceștia au cântat și s-au bucurat de spectacolul din iarbă!

Cetatea Tr. Măgurele – Petrolul Ploiești 0-1 (0-1)

Stadion: „ComunalSaelele. Spectatori: circa 2500. Marcatori: Arnăutu (14)

Cetatea Tr. Măgurele: Sălăjan – Marioara (65 Tucă, 87 Onțel), Sălcianu, Prodan, Mitrea – Suciu – Cincă (26 Roman), Fotescu, Nicolae (54 Moise), Mihaiu – Oprea (cpt). Antrenor: Marius Baciu.

Petrolul Ploiești: Bolboașă – Olaru, Prunescu, Frâncu, Velisar – Antoche, Chindriș (90+2 Chindriș)– Ciocâlteu (74 N. Popescu), Cl. Tudor (cpt) (60 Catană), Saim Tudor – Arnăutu. Antrenor: Octavian Grigore.

Cartonașe galbene: Fotescu (10), Oprea (70), Mitrea (73)/ Antoche (47, 79), Ciocâlteu (48), Velisar (85), Bolboașă (90), Chindriș (90+3)

Cartonaș roșu: Antoche (79)

Au arbitrat: Cătălin Buși – Florin Păunescu (ambii din Rm. Vâlcea) și Marian Truță (Băbeni, Vâlcea).  

Observatori: Marian Ezaru (Craiova) și Sorin Cojocaru (București).

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *