O șicanare în trafic, care putea degenera într-o tragedie, a fost oprită la timp de jandarmii Grupării Mobile Ploiești. Incidentul a avut loc în jurul orei 14:30, pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino, la ieșirea spre Târgoviște.
În timp ce se aflau într-o misiune de asigurare a ordinii publice, patru jandarmi au observat o șicanare în trafic între doi șoferi. Conflictul a continuat pe mai bine de un kilometru și a culminat sub podul suprateran care traversează calea ferată Ploiești-Brașov, unde cei doi șoferi au oprit mașinile și au început să se agreseze fizic.
Jandarmii au intervenit prompt și, în timpul imobilizării celor doi bărbați, au constatat că unul dintre ei prezenta o plagă tăiată de aproximativ 3 cm în zona șoldului stâng spate. Lângă aceștia, pe asfalt, a fost găsit un cuțit cu mâner și lamă metalică, având o lungime totală de aproximativ 20 cm, care fusese folosit în altercație.
Echipajul de jandarmi a solicitat imediat sprijinul echipajelor de Poliție și Ambulanță, apelând numărul unic de urgență 112. Până la sosirea acestora, jandarmii au acordat primul ajutor persoanei rănite și au deblocat traficul prin îndepărtarea celor două mașini de pe partea carosabilă.
Cei doi bărbați, împreună cu cuțitul folosit în conflict, au fost predați Poliției pentru continuarea cercetărilor. Intervenția rapidă a jandarmilor a prevenit o posibilă tragedie și a restabilit ordinea publică în zonă.