O scânteie din sobă a mistuit o casă azi-noapte, după ce un incendiu puternic a izbucnit în jurul orei 01:30 la o locuință din comuna Bucov, satul Pleașa, provocând panică în rândul vecinilor și pagube materiale importante. Flăcările au cuprins rapid întreaga construcție, iar apelul la 112 a dus la mobilizarea imediată a echipajelor de intervenție.
O scânteie din sobă a mistuit o casă azi noapte zonă

La fața locului au fost trimise trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului 1 Ploiești. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați, casa fiind cuprinsă aproape în totalitate de flăcări. Intervenția rapidă a fost esențială pentru a împiedica extinderea focului către locuințele învecinate, pompierii reușind ulterior să lichideze incendiul.
Evenimentul nu s-a soldat cu victime, un aspect care a adus un strop de ușurare în mijlocul dezastrului. Proprietarii au reușit să se evacueze la timp, iar echipajul SMURD a rămas la fața locului pentru asistență medicală preventivă.

La finalul intervenției, pompierii au stabilit că cel mai incendiul a fost provocat din cauza jarului sau a scânteilor sărite din sobă, care au aprins materiale combustibile din interiorul locuinței. Autoritățile atrag din nou atenția asupra riscurilor folosirii necorespunzătoare a sistemelor de încălzire, mai ales în timpul nopții, când astfel de incidente pot degenera rapid în tragedii.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.
foto cu caracter ilustrativ