Spitalul Judetean de Urgenta Dr. Constantin Andreoiu Ploiesti a primit o noua sponsorizare, din partea unei importante companii de energie, pentru modernizarea blocului operator. De data aceasta vorbim despre doua milioane de euro destinati dotarii si renovarii salilor de operatie de neurochirurgie si chirurgie generala.

În baza unui parteneriat cu Consiliul Județean Prahova, cea mai mare companie integrată de energie din Europa de Sud-Est suplimentează cu 2 milioane de euro contribuția sa pentru modernizarea blocului operator al Spitalului Județean de Urgență Dr. Constantin Andreoiu Ploiești. Este a treia sponsorizare pentru unitatea medicală. Aceasta se adaugă sponsorizărilor în valoare de 5 milioane de euro din ultimii doi ani.

Cele două milioane de euro alocate de compania de energie de data aceasta sunt destinate dotării şi renovării sălilor de operaţie de neurochirurgie şi chirurgie generală. Vizează achiziţionarea de echipamente medicale importante, cum ar fi mese de chirurgie și neurochirurgie, aparate de anestezie performante, echipamente complete pentru neurochirurgie, echipamente complete de chirurgie urologică, defibrilatoare sau aparate de radiologie. În ultimii doi ani, 11 din cele 13 săli de operație ale spitalului au fost deja dotate cu linii moderne și complete de operație. Tot la Spitalul Județean de Urgență Ploiești este în derulare, în prezent, un proiect al CJ Prahova de extindere, reabilitare, modernizare și dotare a ambulatoriului în valoare de 26,4 milioane de lei, din care 10,7 milioane de lei reprezintă fonduri europene din Programul Operațional Regional 2014-2020, iar 15,7 milioane de lei reprezintă contribuția administrației publice județene.

By Costin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *