Reprezentanţii Liceul Tehnologic Agricol din Barcănești au ajuns în Italia, la Palermo!
La începutul acestui an, Liceul Tehnologic Agricol din Barcănești a implementat proiectul Erasmus+ FLIP2LEARN, finanțat de Comisia Europeană, prin care s-a dorit promovarea unui proces de predare-învățare deschis și inovator potrivit pentru noua generație de elevi.
Proiectul a propus abordarea STEM care integrează toate domeniile implicate într-o paradigmă de învățare coerentă bazată pe aplicații desprinse din realitate.
Disciplinele STEM sunt :Științe, Tehnologie, Inginerie, Matematică.
Implementarea proiectului urmăreşte şi reducerea abandonului școlar, a eșecului și promovarea incluziunii.
Pe 23 iulie 2019, cei implicaţi în implementarea proiectului Erasmus+ FLIP2LEARN, însoţiţi de directorul Liceului Tehnologic Agricol Bărcăneşti, au fost prezenţi la Palermo, în Italia, alături de partenerii străini din ploiect .