Evenimentul rutier s-a petrecut în această noapte în comuna Filipeștii de Târg, sat Brătășanca, DN72.
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism care s-a răsturnat și a avariat un stâlp de electricitate.
În autovehicul se afla doar șoferul, conștient, care a primit îngrijiri medicale la fața locului. Acesta a refuzat transportul la spital, iar pompierii au asigurat zona până la sosirea personalului din partea societății de furnizare a energiei electrice deoarece exista pericolul ca stâlpul să se prăbușească pe carosabil.
Traficul spre Târgoviște a fost blocat.


