Un vehicul cu plăcuțe de înregistrare diplomatică, care transporta doi membri ai departamentului tehnic de la Ambasada Indiei, a fost implicat într-un accident cu un tren în județul Brașov
„Cu puţin timp în urmă a avut loc un accident, în apropierea staţiei de cale ferată Timişul de Sus, din judeţul Brasov. Un autoturism, care se afla în traversarea platformei feroviare a rămas suspendat, iar un vehicul feroviar, care circula pe relația București – Brașov, l-a surprins şi accidentat. În urma impactului au rezultat doar avarii, nefiind înregistrate victime”, a transmis, IPJ Braşov.
Nicio persoană nu a fost rănită deoarece pasagerii au părăsit mașina înainte de impactul cu trenul. Cu toate acestea, vehiculul a fost complet distrus.
Conform informațiilor de pe codlea-info.ro, mașina implicată în accident avea plăcuțe de înregistrare diplomatice și în interior se aflau doi angajați ai departamentului tehnic de la Ambasada Indiei.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews