Intervenție contracronometru în Dolj: O femeie de 72 de ani a fost salvată după ce a căzut într-o fântână adâncă de 20 de metri

Constantin Corina
2 Min Read
Sursa foto: ISU Dolj 

O femeie în vârstă de 72 de ani a căzut ieri, 23 martie, într-o fântână situată pe strada Octavian Goga, incident care a declanșat o mobilizare rapidă a forțelor de intervenție locale și județene pentru extragerea acesteia la suprafață

Sursa foto: ISU Dolj 

La locul evenimentului s-au deplasat de urgență echipaje operative din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dolj, sprijinite de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Bârca. Pentru gestionarea situației a fost alocată o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, precum și un echipaj de prim ajutor aparținând Secției de Pompieri Segarcea. Având în vedere gradul ridicat de dificultate al operațiunii și starea potențial critică a victimei, autoritățile au solicitat și intervenția unui elicopter SMURD.

Sursa foto: ISU Dolj 
Sursa foto: ISU Dolj 

Conform datelor furnizate de ISU Dolj, fântâna în care se afla femeia are o adâncime de aproximativ 20 de metri și un diametru de peste un metru, nivelul apei la baza acesteia fiind de circa 1,5 metri.

La sosirea echipajelor de intervenție, victima era conștientă. Pompierii au acționat cu promptitudine pentru a o asigura termic și fizic, oferindu-i primele îngrijiri medicale direct la fața locului, în paralel cu desfășurarea manevrelor tehnice de extragere din fântână. Femeia a fost adusă la suprafață în condiții de siguranță, însă, din cauza expunerii prelungite la apa rece, prezenta semne clare de hipotermie.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article