O femeie în vârstă de 65 de ani, cetăţean german, şi-a pierdut viaţa luni, în urma unui accident grav petrecut pe un drum forestier din judeţul Mehedinţi. ATV-ul în care se afla alături de un bărbat s-a răsturnat într-o râpă adâncă, în zona comunei Eşelniţa.

Incidentul a avut loc pe drumul forestier „Mala”, potrivit informaţiilor transmise de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Mehedinţi. La faţa locului au intervenit de urgenţă pompierii de la Secţia Orşova, cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD.

Conform primelor cercetări, ATV-ul de tip Buggy era condus de un bărbat de 64 de ani, tot cetăţean german. Acesta ar fi pierdut controlul vehiculului, care a derapat şi a căzut într-un râu aflat într-o zonă greu accesibilă. Din păcate, femeia aflată în dreapta sa a suferit răni extrem de grave și a intrat în stop cardio-respirator. Pompierii au început imediat manevrele de resuscitare, însă medicul sosit cu echipajul Serviciului de Ambulanţă a constatat decesul.

Testarea bărbatului cu aparatul etilotest a indicat un rezultat negativ.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.


Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.