O să încep povestea noastră de la o istorioară povestită de o mamă extraordinară. Ea mi-a confirmat ceea ce mulți dintre noi experimentăm, dar mai puțini observăm și conștientizăm: importanța felului/stării pe care o avem atunci când intrăm seara, pe ușa casei, după o zi amețitoare la serviciu.
Dacă starea noastră este bună, toată seara se desfășoară într-o atmosferă plină de zâmbet și voie bună, copiii fiind primii care identifică starea noastră de spirit.
După o zi agitată, micuții simt că nu pot beneficia de iubirea și atenția pe care au așteptat-o o zi întreagă și chiar ne întreabă direct: te simți bine mami/tati?
De cele mai multe ori le ascundem ceea ce simțim învățându-i, inconștient, că nu e bine să te exprimi atunci când nu te simți bine, ci mai bine te prefaci că te doare capul, de exemplu.
Copiii au mare nevoie să vadă și slăbiciunea, și puterea, și blândețea deopotrivă în noi. Este o iluzie a minții noastre să credem că ei au înghițit argumentul pueril, de fapt chiar minciuna în acea situație….
Și uite așa ajung adulți care se mint singuri și ne mint și pe noi, cei care avem pretenția că i-am crescut bine, în sinceritate și dreptate.
Profitați de momentele de tensiune din viața voastră și arătați-le că sunteți vulnerabili, că și voi suferiți, că este în regulă să plângeți, că toată lumea suferă, că sunteți oameni, nu super-părinți și este normal să trăiți aceste emoții din când în când.
Familia ar trebui să fie acea bază, acel refugiu în care toți membrii să-și poată exprima diferențele de opinie fără să se gândească că vor fi judecați, ci doar ascultați.
Învățați-i că în familia voastră există întotdeauna o persoană dispusă să îi asculte, acel umăr pe care pot plânge necondiționat.
Astfel veți construi, pas cu pas, o familie unită, care funcţionează fără acele reproşuri repetate la nesfârșit, fără ameninţări şi ţipete şi, cel mai important, cu membri care râd la aceleaşi glume și se folosesc de simțul umorului pentru a detensiona anumite situații.
Secretul? Studiile arată că cei din familii fericite îşi fac timp pentru a vorbi şi a asculta, îşi arată afecţiunea, acceptă diferenţele dintre ei, împart deciziile şi treburile în casă şi îşi fac timp pe care să-l petreacă împreună. Asta-i tot!
Poate dacă am realiza că familia nu este o groapă de gunoi unde să ne vărsăm frustrările, neîmplinirile și fricile noastre, am fi mai atenți la atitudinea și simțirea noastră atunci când deschidem ușa casei.
Să ne reamintim: dacă la serviciu suntem capabili să facem eforturi pentru a ne trata cu respect colegii, clienții, șefii, ne controlăm emoțional, ne respectăm promisiunile, de ce nu am putea face la fel sau chiar mai bine, cu cei dragi?