Silviu-Crangasu

O decizie așteptată de multă vreme

Normalitatea la Clubul Sportiv Municipal a devenit, în sfârșit, realitate. Du puțină vreme, prin decizia primarului Adrian Dobre, omul de sport, Silviu Crângașu, a fost numit director al clubului municipalității.

Acesta își va păstra și funcția de președinte al Asociației Județene de Fotbal.

Declarația lui Crângașu

Contactat de Republikanews, acesta a avut o declarație ambițioasă, așa cum de altfel îi este și stilul de a conduce:

“Sunteți bine informați, într-adevăr am fost numit director al Clubului Sportiv Municipal. Perioada în care am activat consilier pe probleme de sport al primarului Adrian Dobre m-a ajutat foarte mult! Am învățat destule și, cel mai mportant, m-am familiarizat cu oamenii din structură. Cred că vom putea, cu toții, să facem treabă bună și să-i bucurăm pe toți cei care au așteptări de la noi. Nu va fi ușor, va fi mai degrabă greu dar provocările mi-au plăcut întotdeauna! Când nu voi mai fi director al acestei instituții, vreau ca oamenii, prieteni sau părinții copiilor de aici, să mă felicite. Asta ar însemna că mi-am făcut datoria și nu am trecut prin viață precum frunza prin vânt! Mi-aș dori să ascult cât mai mulți antrenori, profesori, părinți și împreună să facem din CSM un club cu ștaif. Vreau să mă pliez și să rămân, mereu, consecvent citatului lui Horațiu Mălăele: Nu am muncit inutil şi nu m-am băgat în lucruri care nu mi-au făcut plăcere. Până la urmă, mi-am făcut un drag din a merge la munca pe care o fac!” a încheiat noul director al CSM Ploiești.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *