„La data de 30 aprilie a.c., în jurul orei 20.10, polițiștii Secției 12 Poliție Rurală Periam au fost sesizați cu privire la faptul că în zona localității Periam Port din județul Timiș s-ar fi răsturnat o barcă în care se aflau mai multe persoane. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, pe malul râului Mureș care aparține de județul Timiș fiind scoase la mal o femeie în vârstă de 28 de ani și un copil în vârstă de 3 ani. Din nefericire, a fost declarat decesul minorului. De asemenea, 3 adulți și 3 copii au fost scoși pe malul râului Mureș care aparține de județul Arad. Alți 2 adulți și 2 copii sunt de negăsit”, a transmis IPJ Banat.
În seara de 30 aprilie scafandarii s-au retras, misiunea fiind continuată în această dimineață.
Pomprierii au informat că în această dimineață încep deplasarea către locul evenimentului, pentru continuarea căutărilor cu forțe mărite. Un număr de 24 de pompieri timișeni vor interveni cu: o autospecială de serviciu, 6 autospeciale de primă intervenție și comandă, un microbuz, 9 bărci, o ambulanță SMURD și un echipaj cu 4 scafandri”.
Un update de la ora 10:05 este dat de Libertatea, cum că barca scufundată nu era înmatriculată, iar bărbatul care o conducea, în vârstă de 33 de ani, nu avea permis şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Barcagiul a fost reţinut pentru 24 de ore – au declarat reprezentanții ISU Arad.
Un videoclip realizat de Agerpres poate fi vizionat aici.
Sursă: Libertatea.ro
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.