Sursă foto: Romania TV

Anul acesta, Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) ”Carol Davila” din Bucureşti a anunțat un nou record de candidați înscriși la admitere. Sunt 3.844 de candidați pentru cele 1.625 de locuri scoase la concurs, conform unui comunicat de presă transmis de instituţia de învăţământ superior.

Un număr de 1.245 de locuri sunt la buget, iar 380 cu taxă. Numărul candidaţilor înscrişi este mai mare cu 347 faţă de 2022 şi cu 417 în comparaţie cu ediţia din 2021.

În mai multe centre din Capitală se va desfășura pe 23 iulie concursul de admitere pentru studiile universitare de licenţă în domeniile Medicină, Medicină dentară şi Farmacie, precum şi la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM).

Examenul, pentru candidaţii înscrişi cu scopul ocupării locurilor scoase la concurs la Facultăţile de Medicină şi Medicină dentară, se va ține în cadrul Complexului Expoziţional Romexpo (pavilioanele B1 şi B2), iar pentru Facultatea de Farmacie şi la FMAM, organizatorii le-au pus la dispoziţie candidaţilor spaţiile din cadrul Facultăţii de Farmacie, respectiv din Palatul Facultăţii de Medicină.

Prof. dr. Viorel Jinga, rectorul UMFCD: „Pentru admiterea la studiile de licenţă din cadrul Universităţii noastre asistăm şi anul acesta la un nou record (…), fapt care ne arată un interes amplificat şi continuu al tinerilor faţă de profesia de medic, UMF „Carol Davila” bucurându-se totodată şi de accederea la studiile de licenţă – 2023-2024 – la Medicină a 19 premianţi ai olimpiadelor naţionale. Iar dacă celor 19 olimpici care au ales să-şi continue performanţa în Universitatea noastră le spun de pe acum un călduros „Bun Venit!”, tuturor candidaţilor le urez mult succes la apropiatul concurs de admitere care, în 23 iulie, va selecta cu siguranţă noi valori pentru medicina românească.”

Vezi AICI mai multe detalii legate de concursul de admitere la UMFCD.

Sursă: AGERPRES

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *