Nu trebuie să ne plangem că nu avem parcuri. Suntem campioni la distrus!

Ne plângem că nu avem parcuri suficiente și locuri de joacă moderne. Însă nici ce avem nu reușim să păstrăm. Zilnic reprezentanții SGU Ploiești trebuie să repare bănci rupte, obiecte de joacă vandalizate sau mobilier stradal distrus. Bani irosiți cu care s-ar putea amenaja alte spații de recreere în municipiu.

Nu trebuie să ne plangem că nu avem parcuri. Suntem campioni la distrus!

Parcul „Nichita Stanescu” din zona de nord a municipiului a fost vandalizat, la scurt timp dupa ce angajatii SGU au efectuat lucrari de reparatii si renovare. Atat bancile, cat si mobilierul din piatra, sunt acum la pamant, insa autorii au ramas, deocamdata, neidentificati.

Lasand la o parte lipsa educatiei, principalul motiv pentru care in Ploiesti au loc astfel de fapte antisociale il reprezinta și faptul că polițiștii locali nu patrulează prin toate zonele orașului. SGU face apel la populație să sancționeze astfel de gesturi, iar pe cei care obișnuiesc să distrugă, îi roagă să se gândească de două ori.

Costurile pentru refacerea zilnică a tuturor parcurilor și locurilor de joacă din Ploiești, implică sume mari de bani. Mai ales că în unele situații, zonele abia au fost reabilitate.

Reprezentanții SGU le reamintesc cetățenilor faptul că pot sesiza actele de vandalism la numerele de telefon ale Dispeceratului RASP (0244/984) și Poliției Locale (0244/954).

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *