Oare ne naştem neînfricaţi? Specialiștii spun că există doar 2 frici cu care ne naștem : frica de a nu cădea de la mare înălțime și frica de zgomote puternice.
Cum se învață restul de frici? Poate de la părinți, de la rude, de la prieteni, din societate.
Cum învăță un copil despre frică? Atunci când cade și se rănește, copilul învață că trebuie să aibă grijă, să alerge mai încet, să fie mai atent, caci altfel corpul său are de suferit.
Dacă ar fi să ne aducem aminte ce emoție simțeam când luam o notă mică la școală, care era emoția? Ce simțeam? Ne era frică de acea notă sau de faptul că urma să fim certați și brusc să ne simțim mai puțin iubiți? Iată cum apare prima senzație de dragoste condiționată de o frică, în acest caz nota și reacțiile de după.
Pe măsură ce înaintăm în vârstă ne dezvoltăm anumite frici care doar ne împovărează. Și nu ne oprim aici, transmitem aceste frici și copiilor noștri dacă nu am avut șansa să le vindecăm între timp. Iată cum emoțiile ajung să determine viața mai multor generații.
Fricile sunt cele mai provocatoare și mai frumoase convingeri/programe pe care ador să le lucrez împreună cu cei care vor să le dizolve. Am lucrat de curând cu un copil curajos frica de moarte. Această frică este de cele mai multe ori o aparență, în spatele ei începe adevărata călătorie către adevărata frică. Încet, încet am descoperit că aceasta ascundea niște așteptări cu care fusese copleșit de părinți, cu o responsabilitate pe care nu o putea „duce”, care îl copleșea și de aici, frica de a nu își dezamăgi părinții, de a nu corespunde, iar asta îl proiecta, inconștient, într-un final prestabilit/predestinat, într-o moarte a sufletului chinuit de această frică. Practic el s-a auto-condamnat și auto-sabotat acceptând cu resemnare viața aceasta construită de alții pentru el. Am dizolvat această frică și am identificat blocajul care îl limita pe toate planurile.
Fricile pot deveni parte a vieţii noastre, iar lupta cu ele poate fi destul de grea, dar nu imposibilă.
Să luăm câteva exemple: frica de eşec, frica de a rata momente, frica de a nu fi acceptat, frica de a nu fi îndeajuns de bun, frica de a nu fi singur.
Frica de eşec a fost frumos ”transformată”de Thomas Edison care spunea: „Nu am greşit de 10.000 de ori. Am găsit 10.000 de moduri prin care am realizat că acel lucru nu merge”.
Cu cât acceptăm mai rapid faptul că eşecul face parte din viaţă, cu atât mai ușor îi învățăm și pe copiii noștri să nu se mai teamă de el. Îi învățăm că nu toate eşecurile sunt rele, că din ele pot lua naştere lucruri extraordinare.
Frica de a rata momente, ne face să uităm esențialul: să trăim în prezent. Ajungem astfel să alergăm după vise, iluzii, obiective care de care mai îndrăznețe. Ne simțim presați de timp sau singuri, tehnologia nu ne ajută foarte tare la capitolul socializare față în față și ne uităm uimiți la copiii noștri care stau lipiți de ecranele luminoase ale electronicelor. Este o extremă periculoasă și noi, părinții avem datoria să le arătăm prin propriul exemplu ce înseamnă bucuria de a trăi în prezent, bucuria de a trăi momente unice alături de familie, de prieteni. Noi, părinții, putem găsi soluții pentru a nu trăi cu frica că am/ar putea pierde momente frumoase, unice care nu se mai întorc.
Frica de a nu fi acceptat este o frică pe care copiii o experimentează devreme. Odată cu intrarea la creșă/grădiniță se pot întâlni, brusc, cu această frică. Noi trebuie să le fim alături, să îi asigurăm de toată iubirea noastră necondiționată, să se simtă în siguranță. Mai târziu, când ajung la școală, dacă apare acest sentiment al neacceptării, le putem explica că este posibil ca nici lor să nu le placă orice persoană întâlnită pe parcursul vieții, deci nu este nicio problemă dacă nu ne înţelegem cu toată lumea sau nu ne simţim bine în compania oricui.
Frica de a nu fi îndeajuns de bun este tot mai frecventă în acest mediu concurențial în care trăim. De cele mai multe ori asociem un eșec cu un lucru pe care nu l-am dus la îndeplinire conform așteptărilor cuiva sau poate chiar conform propriilor așteptări supra-dimensionate. Apare atunci sentimentul de vinovăție, auto-critica și acest lucru este automat observat de copii și copiat întocmai. Este de preferat să evităm comparațiile cu alți colegi/prieteni. Noi suntem ființe unice și a venit momentul ca această nouă generație să se compare doar cu ea însăși, cu varianta de ieri, învățând să devină o variantă mai bună pentru mâine, pentru viitor.
Frica de a nu fi singur te poate trece imediat de la agonie la extaz, putem fi singuri şi triști sau putem fi singuri şi fericiți. Copiii vor experimenta și ei, alături de noi aceste stări și ar fi minunat să le spunem, să le povestim ceea ce simțim, prin ce stări trecem și că până la urmă totul depinde doar de noi, de felul cum alegem să privim situațiile din viața noastră.
Frica de a nu fi singur se poate și ea transforma într-un beneficiu: puţin timp petrecut cu noi înșine poate fi constructiv . Singurătatea ne poate ajuta să ne relaxăm şi să ne reîncărcăm bateriile.
Închei prin a spune că frica este bună atunci când ne împrietenim cu ea, așa că intrați curajoși în peștera unde se ascunde frica care acoperă comoara pe care o intuiți și o căutați dintotdeauna!
